Egalitate in drepturi

Un discurs foarte bun, tinut de o prietena la facultatea de jurnalism, USM. Va invit la lectura si comentarii:

Stimaţi colegi, imaginaţi-vă că mergeţi pe stradă şi vedeţi o fată. O fată foarte frumoasă. E îmbrăcată într-un palton roşu, are părul lung ce îi cade frumos pe umeri. Are nişte forme superbe şi o privire caldă şi jucăuşă ca o rază de soare. Ea merge pe stradă şi vă zîmbeşte sincer şi prietenos. La ce vă gîndiţi în acel moment?…

Şi a doua situaţie. Mergeţi pe stradă şi întîlniţi cu privirea aceeaşi fată. E îmbrăcată într-un palton roşu, are acelaşi păr lung lăsat frumos pe umeri. E foarte frumoasă dar stă într-un scaun rulant şi alături de ea merge un însoţitor ce o ajută să traverseze strada plină de hopuri şi pe alocuri gheţuş. Cînd vă intersectaţi cu privirea, fata vă zîmbeşte cald şi prietenos. La ce vă gîndiţi în acel moment?…

În ambele situaţii e aceeaşi fată frumoasă, însă modul de percepere a ei rămîne a fi diferit din motiv că în prima situaţie fata este sănătoasă, iar în alt caz se deplasează în scaunul cu rotile. Şi eu mi-am pus întrebarea de ce decalajul de percepere în ambele cazuri este atît de mare? Dacă în prima situaţie noi vom privi cu căldură la această fată, care ne-a zîmbit frumos, în cazul următor noi ne vom ascunde ochii de ea, ca nu cumva să observe mila ce i-o purtăm îndată ce am văzut-o într-o asemenea ipostază. Chiar dacă îi vom zîmbi reciproc, cu acest gest noi vom încerca mai degrabă să o susţinem… dar nu să ne apropiem de ea aşa cum probabil că şi-ar dori. Credeţi că această fată, în moment ce ne-a zîmbit, a căutat compasiunea noastră? Puţin probabil. Sentimentul de milă vine din neputinţă… neputinţa de a oferi cuiva o mîină de ajutor. Mila intervine ca un semn de inegalitate între oameni. Nu vreau să condamn acest sentiment, care de fapt e necesar, dar şi el trebuie moderat. Oare cui i-ar plăcea să vină plin de ambiţii la un interviu de angajare în cîmpul muncii şi să fie compătimit chiar din pragul instituţiei de potenţialii colegi? Nimănui. Sentimentele care cu adevărat unesc oamenii sunt: respectul, sinceritatea, prietenia şi dragostea. Reţeta e foarte simplă.

Pot să vă descriu şi un alt caz. Doi tineri au făcut cunoştinţă prin internet. Au comunicat mai multe luni, au găsit limbă comună şi într-o bună zi au hotărît să se întîlnească.

Dialogul lor pe chat:

El: Bună dimineaţa soare! Cum ai dormit? J

Ea: Bună dimineaţa puiuţu! Am dormit bine … te-am visat din nou J (smile care roşeşte)

El: Ştii, după ce am vorbit aseară nu mă pot linişti. Toată noaptea nu am închis un ochi, m-am gîndit la noi. Niciodată nu am crezut că voi găsi un om căruia îi voi putea spune totul. Vreau să-ţi văd ochişorii gingaşi în fiecare zi şi să te pot strînge în braţe. Am nevoie de tine!

Ea: J (fericită)

El: Mîine se împlinesc 3 luni de cînd am făcut cunoştinţă prin internet şi aş dori foarte mult să ne vedem. Mîine vin în Chişinău. Ce zici să ne întîlnim în acest week-end?

Ea: Oooo…. Vii mine? Sigur că aş vrea să ne vedem!

El: Atunci mîine cînd sosesc te sun neapărat şi stabilim cînd şi unde ne întîlnim. OK?

Ea: Da, te voi aştepta cu nerăbdare… J

El:  Atunci pe mine, acum trebuie să fug la ore  (sărut)

Ea: Pe mîine, puiu. Te ador! (sărut)

A doua zi seara tîrziu:

Ea intră în internet şi văzîndu-l în chat îi scrie cu nerăbdare:

Ea: Salut.

El: Salut.

Ea: De ce nu ai venit? Mi-ai promis că o să ne vedem astăzi… şi nici măcar nu m-ai sunat să-mi zici că întîrzii sau nu poţi veni. L

El: (peste ceva timp) Am fost.

Ea (cu nedumerire): Ai fost? Te-am aşteptat două ore în frig şi nu te-am văzut.

El: Iar eu te-am văzut… Scuză că n-am avut curajul să mă apropii de tine. Mi-a fost greu să te văd aşa…

Ea: Cum aşa?..

El: În cărucior. Nici prin cap nu mi-a trecut că ai aşa o problemă…

Ea: Nu vroiam să-ţi spun ca să nu te întristez…  (peste 5 minute) şi apoi… m-am temut că dacă afli de acest lucru nu vei mai dori să prietenim… nu mă vei primi aşa cum sunt L (smile care plînge)

El (peste 10 minute):  Scuză-mă te rog dacă te-am întristat…

Ea (peste 5 min cu speranţă): Poate mîine ne întîlnim?

El: Nu cred. Mîine plec acasă. (iese din chat)

A doua zi ea intră din nou pe chat, însă el nu mai era acolo, ca de obicei. Programa îi aminti fetei că e ziua lui, a prietenului virtual care nu a mai ajuns să devină prietenul ei şi în realitate.

Tema pe care am ales-o este una foarte delicată şi se numeşte “Egalitate în drepturi”. Ea se referă după cum v-aţi dat seama la situaţia persoanelor cu disabilităţi, la barierele fizice şi morale pe care le înfruntă zilnic aceşti oameni curajoşi. Da, curajoşi! Şi nu mi-e frică de acest cuvînt, pentru că exprimă adevărul – sunt într-adevar nişte oameni puternici, cu inimă mare şi mult curaj. Oameni, care au învăţat să trăiască în pofida tuturor greutăţilor vieţii; oameni, care învaţă, lucrează şi întemeiază familie fără să ţină cont de prejudecăţile existente în societate; oameni, de la care avem ce învăţa.

Şi eu fac parte din această categorie de oameni, care se mai numesc în societate “cei cu nevoi speciale”. Zilnic trebuie să mă lupt cu scările oriunde nu m-aş duce, la facultate, acasă sau la plimbare cu prietenii. Deja mi-am dezvoltat abilitatea şi de a merge iarna pe gheaţă, chiar dacă mă deplasez în cîrje şi această “tentativă curajoasă” a mea dintr-o parte se priveşte cam bizar, poate chiar disperat. Dar prea puţin mă deranjează ce gîndesc oamenii din jur şi cum mă privesc ei în moment ce vreau să ajung undeva… în moment ce vreau să ajung Cineva.

Atunci cînd mi se oferă loc în transportul public mă simt femeie, nu un om căruia toţi sunt datori să-i cedeze locul. Atunci cînd mi se oferă mîina pentru ajutor ca să cobor mă simt iarăsi femeie, nu un om neputincios ce are nevoie de ajutor la fiecare pas. Atunci cînd sunt purtată în braţe de băiatul iubit mă simt de două ori femeie şi cred că vă daţi seama de ce.

Recunosc că pe parcursul anilor am devenit indiferentă faţă de privirile nedumerite ale oamenilor. Am deja imunitate faţă de ochii care mă privesc cu milă, poate tristeţe sau dispreţ. Am devenit foarte selectivă. Culeg doar ochii care îmi plac, care îmi zîmbesc şi îmi inspiră încredere şi curaj. Nu mă uit în urma celui care işi fereşte ochii de mine sau mă urmăreşte cu compasiune. Nu am nevoie de ea!..  Zîmbesc copiilor, chiar dacă ei işi trag mamele de mîină şi întreabă: “Mami, da ce-i cu tanti?”. Îmi apare pe faţă un zîmbet trist atunci cînd aud răspunsul mamelor: “O doare picioruşul, draga mea”.

Sinceră să fiu nu mă “doare picioruşul” atît de mult cît mă doare sufletul pentru tot ceea ce se întîmplă la noi în ţară. Mă doare sufletul pentru că autorităţilor nu le pasă de persoanele cu disabilităţi, pentru că ei au un răspuns deja pregătit pentru toate întrebările noastre: “Nu avem bani!”. Mă doare sufletul pentru puţina implicare a Mass-Mediei în ceea ce priveşte reflectarea barierelor în calea persoanelor cu nevoi speciale. Oare de ce auzim despre persoanele cu disabilităţi şi problemele lor doar o singură dată pe an? Doar pe 3 decembrie viaţa lor contează pentru societate? Cred că nu întîmplător am ales profesia de jurnalistă, cu speranţa că într-o zi voi putea schimba ceva în mai bine, că societatea nu va rămîne mereu pentru noi ca o piatră de neclintit.

Dacă e să facem apel la legea fundamentală a Republicii Moldova – Constituţia – în articolul 51“Protecţia persoanelor handicapate”, punctul întîi se menţionează: “Persoanele handicapate beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul asigurăpentru ele condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţămînt, de instruire şi de integrare socială”. Sigur că aici se are în vedere prin “protecţia specială” îndemnizaţiile şi ajutorul material de care beneficiază persoanele cu disabilităţi din partea statului… cam atît, însă dacă statul într-adevar şi-ar onora toate obligaţiile indicate în articolul 51 alConstituţiei, azi nu ar exista atît de multe persoane cu dificienţe aflate sub nivelul minim de existenţă, mai ales că din mulţimea lor sunt şi indivizi într-adevăr apţi de muncă, care vor şi pot să muncească în folosul statului, dar nu i se oferă o asemenea şansă, deoarece în certificatul medical s-a stabilit clar verdictul “inapt de muncă”, ce comentarii mai pot exista?.. Oare nu ar fi mai bine să i se dea acestor persoane şi undiţa, pentru ca ei singuri să capete peştele care i se oferă cu atîta generozitate din partea statului în formă de îndemnizaţii şi pensii.

La momentul de faţă cel mai important act juridic care vizează în mod direct drepturile şi libertăţile lor este Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu disabilităţi, adoptat la 13 decembrie 2006. Acest tratat internaţional a fost ratificat de Republica Moldova recent pe 9 iulie 2010, statul luîndu-şi obligaţia de a respecta cerinţele acestui document.

Prevederile Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu disabilităţi includ:

–         implementarea noilor standarde Europene pentru persoanele cu disabilităţi;

–         garantarea accesului în aceleaşi instituţii, acces gratuit la studii, la muncă şi acces la transportul public;

–         incluziunea persoanelor cu disabilităţi şi participarea lor socială cît mai activă (exercitarea drepturilor sale civile, politice, sociale şi culturale);

–         eliminarea tuturor barierelor (de ordin fizic şi moral) care limitează drepturile lor şi accesul în instituţiile publice;

–         oferirea siguranţei într-o viaţă utilă şi comodă pentru persoanele cu disabilităţi, care vor putea să-şi valorifice abilităţile prin găsirea unui loc de muncă bine remunerat ce le va oferi şansa de a duce un trai decent;

Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Disabilităţi nu este singurul act în acest sens. Sunt si alte acte internaţionale şi regionale privind drepturile persoanelor cu disabilităţi:

a) Actele Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU)

–         Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948), art. 3, 21, 23, 25;

–         Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice (1966), art. 26;

–         Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, sociale şi culturale (1996), art.2;

–         Declaraţia privind Drepturile Persoanelor cu Retard Mintal (1971);

–         Declaraţia privind Drepturile Persoanelor cu Disabilităţi (1975);

–         Declaraţia privind Drepturile Persoanelor cu dificienţe de auz şi de vedere (1979);

–         Convenţia privind Drepturile Copilului (1989), art.2, 6, 12, 23, 28;

–         Regulile Standart prinvind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Dizabilităţi (1983);

b) Actele Consiliului Europei

–         Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (1950), art. 14;

–         Carta Socială Europeană (1961) şi Carta Socială Europeană Revizuită (1996);

–         Alte recomandări cu privire la persoanele cu disabilităţi;

Sigur că ratificarea Convenţiei este doar primul pas în vederea obţinerii egalităţii drepturilor în ceea ce priveşte persoanele cu disabilităţi.

Un succes în acest sens s-a remarcat chiar în ziua alegerilor parlamentare, cînd în premieră la o secţie de votare din Chişinău a fost aplicată procedura de vot pentru persoanele cu disabilităţi de vedere. Aceştia au primit buletine speciale şi au avut în cabine monitoare pentru mărirea caracterelor, astfel încît să poată vota cu propria mîină, fără însoţitor (buletinul de vot destinat slabvăzătorilor nu se deosebeşte prin nimic de cel obişnuit, doar că acesta este introdus într-un trafaret, iar în dreptul fiecărui candidat este cîte un spaţiu unde poate fi aplicată ştampila votat. Pentru slabvăzători este un monitor care mareşte caracterele). Acest proiect a fost lansat de Comisia Electorală Centrală (CEC) şi PNUD Moldova. Coordonatorii proiectului respectiv susţin că la următoarele alegeri procedura va fi aplicată şi la alte secţii de votare din capitală.

În ceea ce priveşte necesităţile persoanelor cu disabilităţi, şi aici s-au făcut mai multe cercetări. De exemplu, Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoanele cu Disabilităţi a organizat în perioada 20-21 august 2010 la Pensiunea de Stat Holercani un Atelier de instruire pentru persoane cu disabilităţi cu genericul: “Elaborarea Studiului privind barierele existente în calea incluziunii sociale a persoanelor cu disabilităţi din Republica Moldova”. În acest atelier au fost implicaţi tineri cu disabilităţi din Chişinău şi diverse raioane ale republicii care au fost antrenaţi pentru a efectua un sondaj în rîndul populaţiei la tema: “Barierele în calea incluziunii sociale ale persoanelor cu dizabilităţi”. Rezultatele sondajelor de opinie vor fi prezentate publicului şi autorităţilor publice în ianuarie 2011.

Soluţii

Pentru a obţine egalitatea în drepturi, Republica Moldova are încă mult de păşit, căci ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu disabilităţi e doar un început în acest sens.

Consider că implicarea societăţii şi autorităţilor publice în soluţionarea acestei probleme ţine în mare parte de conlucrarea tuturor ONG-urilor de profil din Republica Moldova şi eficienţa Mass-Mediei în dezvăluirea acestor bariere pentru ca autorităţile publice să nu ramînă pasive la problema dată, care de fapt nu vizează doar persoanele cu disabilităţi, dar şi întreaga societate.

Cîteva din soluţiile ar fi:

–         Unirea eforturilor din partea ONG-urilor de profil şi colaborarea lor cu autorităţile publice prin implicarea activă a Mass-Mediei şi a populaţiei;

–         Schimbarea atitudinii comunităţii prin conştientizarea egalităţii tuturor oamenilor în faţa legii, indiferent de statutul social, indiferent de rasă, religie, disabilitate, apartenenţă politică etc;

–         Includerea copiilor cu disabilităţi în şcoli de cultură generală, pentru că astfel generaţia tînără va înceta să aibă faţă de ei o atitudine discriminatorie. Atunci cînd copiii comunică, învaţă şi petrec timpul împreună toate barierele fizice dintre ei se minimalizează;

–         Instruirea părinţilor care au copii cu disabilităţi pentru ca ei să ştie cum să se comporte cu ei. Instruirea părinţilor care nu au copii cu disabilităţi e la fel de importantă pentru că de regulă aceştia nu vor ca în şcoala sau clasa în care învaţă copilul lor să studieze şi un copil cu disabilităţi, motivînd că acesta “ar frîna” întreaga clasă;

–         În instituţiile de învăţămînt de toate nivelurile să fie create condiţii ca persoanele cu disabilităţi să aibă acces, prin construirea rampelor, adaptarea ascensoarelor şi veceurilor;

–         Din motiv că majoritatea membrilor comunităţii nu au experienţă de relaţionare cu persoanele cu disabilităţi, să fie organizate diverse acţiuni socio-culturale care ar oferi un mediu favorabil de comunicare;

–         În afară de stat s-ar putea implica si agenţii economici care ar oferi locuri de muncă pentru persoanele cu disabilităţi;

A venit timpul schimbărilor! Timpul în care societatea noastră va trebui sa lase într-o parte prejudecăţile şi să încerce să facă ceva întru binele altora, ca toate obligaţiile pe care le-a asumat statul pe data de 9 iulie 2010 prin ratificarea Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Disabilităţi să nu rămînă doar cuvinte goale, care sună frumos, dar de fapt nu au nici o valoare fiind uitate pe hîrtie. E una să adopţi un document şi cu totul alta să accepţi şi să realizezi ceva… Cu siguranţă că avem ce învăţa unii de la alţii, doar e nevoie să facem un prim pas înainte, pentru a ne putea apropia şi a cunoaşte viaţa dintr-o altă perspectivă.

Surse:

–                             http://www.advocacy.md

–                             Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Disabilităţi (ratificată de Republica Moldova la 9 iulie 2010);

–                             Constituţia Republicii Moldova;

–                             Actele Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU);

–                             Actele Consiliului Europei;

 

Autor: Victoria Botan

 

Limba mamei, limba neamului, limba strămoşilor…limba română

Îmi place mie perioada aceasta de sfârşit de vară, e plină de atâtea sărbători de toate tipurile. Ca să fiu şi mai modestă, alături de Ziua Independenţei şi Ziua  Limbii Române e şi ziua mea de naştere 😉

Ziua Limbii Române – ce pot să zic, o zi obţinută cu 21 de ani în urmă ca dovadă  a puterii unui popor şi a voinţei lui. Atâtea idei controversate referitor la faptul că ce limbă vorbim totuşi, româna sau moldoveneasca…În opinia mea, aşa cum nu există limba americană sau mexicană, aşa nu poate exista limba moldovenească. Ca un dialect a limbii române, da, există. Nu putem nega sau modifica istoria aşa cum ne place nouă, de asemenea nu putem uita cum a luptat atâta lume pentru recunoaşterea limbii noastre, pentru libertatea de a o vorbi.

Totdeauna am avut un sentiment aparte pentru ,,două inimi gemene”, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, pentru Grigore Vieru, pentru Leonida Lari, deoarece acestor personalităţi nu le-a fost frică să spună cine sunt şi ce limbă vorbesc. Ei au fost acea luminiţă la sfărşit de tunel pentru popor care a trăit forţat în întuneric.

Mă bucură faptul că am putut şi pot vorbi limba plaiului unde m-am născut! Trebuie să preţuim ceea ce suntem şi ce avem, să nu neglijăm şi să nu dăm cu piciorul la ceea ce s-a obţinut cu atât greu.

Pe-un picior de plai

Pe-o gura de rai…

http://www.youtube.com/watch?v=wOOWEEHSQtw

27 AUGUST 1991 – o zi de descătuşare

Astăzi se împlinesc 19 ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova. Un eveniment care se sărbătoreşte cu mult fast. Deşi eram foarte mică în acele momente cruciale pentru ţară şi nu am cum să ţin minte evenimentul, dar părinţii mei au avut grijă ca să-mi spună detalii despre cele întâmplate şi să educe în mine acel sentiment de libertate.

Din cele relatate ştiu că în Piaţa Marii Adunări Naţionale erau mii de cetăţeni dornici de a obţine independenţa de jugul socialist. Au fost puse numeroase piedici acestui eveniment, dar totuşi voinţa moldovenilor a fost mai puternică.

Mă mândresc cu faptul că am crescut şi m-am format ca personalitate într-un stat independent. Sigur că suntem încă mici şi în devenirea noastră ca stat am întâlnit şi întâlnim greutăţi, dar important e să rămânem fideli idealurilor ţării, pentru că prin noi ea e mai puternică şi rezistentă.

Felicit pe toţi cetăţenii Republicii Moldova şi pe acei care au apărut pe lume exact în această zi, 19 ani în urmă. Le doresc numai bine, aspiraţii cât mai mari şi  credinţă într-un viitor mai bun!

Nu uitaţi, împreună suntem o putere!

Avem proaspeti boboci

Deja e sfârşit de vară şi ştim cu toţii că am încercat aceleaşi emoţii pe care le au la moment cei admişi la studii în România. Fiind şi eu interesată de cei care se vor alatura nouă, grupului de basarabeni în Alba, am urmărit apariţia rezultatelor. Şi iată că ieri s-au postat, năvălind cu fericire şi emoţii pe cei norocoşi. Spre marea mea mirare, am avut şi eu o idee prezicătoare, care ieri s-a adeverit :). Nu pot să relatez ce anume, toate la timpul lui, las să fie o enigmă acest aspect ;).

Aşadar, îi felicit pe cei admişi la studii în Alba, atât la facultate, cît şi la licee şi pe noi, cei care ne aşteaptă un nou an de studiu acolo. Le doresc multă baftă, putere, răbdare, toleranţă şi bunăvoinţă. Şi ne auzim în Alba. Profitaţi din plin de vacanţă care e pe sfârşite!

http://www.basarabeni.ro/stiri/eveniment/au-aparut-rezultatele-admiteri-972/

Sfârşit de început. O altă etapă

E ceva timp de când n-am mai postat nimic pe blog, din pacate…Totuşi, ajungând pe meleagurile natale şi copleşită de amintiri, în special despre anii din liceu, mi-au venit în gând şi primele amintiri de când am venit în Alba. Acestea m-au dus la ideea că ar fi bine să redau din aceste amintiri şi anume legate de cei care anul acesta au absolvit facultatea aici în Alba Iulia, oraşul în care am cunoscut atâta lume faină. Îmi cer scuze din start de la acei absolvenţi care nu vor fi menţionaţi, nu din cauza că nu ar fi demni, ci din simplul motiv că nu i-am cunoscut personal şi deci nu pot să mă pronunţ asupra lor. Aşadar călătoria în timp începe…

Zice o maximă latină că ,,Sfârşitul încununează opera”, probabil o fi aşa, dar în cazul meu a fost începutul…

O să încep cu o domnişoară, pe care am cunoscut-o la gară în Chişinău când veneam în Alba, e vorba despre Inga. O fată foarte drăguţă şi liniştită, probabil mulţi din voi nici n-au cunoscut-o ca atare. Ce pot să zic, vecina mea de peste perete, cu un gust rafinat şi cu o răbdare de fier. Nu-mi ramâne decât să-i urez succes şi baftă în continuare, pentru că are potenţial şi ştie ce vrea de la viaţă.

Vine rândul băieţilor şi anume a celor de la Facultatea de Teologie. Aici voi începe cu cei mai ,,micuţi”…Tonu Alexandru, iniţial ce-mi vine în cap este că era forţa motrice să ieşim în oraş nu contează anume unde, practic tot timpul era cu iniţiativa. Un băiat deştept, drăguţ, cu un simţ al umorului nemaipomenit, vesel, optimist şi încăpăţinat, în sensul bun al cuvântului. Îi urez succes, baftă, noroc şi putere în tot ce face.

Următorul sub vizorul meu este Vasile Corja, deja un domn în toată legea, soţ şi cât de curând tătic. O persoană calculată, modestă, deşteaptă şi un interlocutor interesant. Îi doresc sa aibă parte de o familie unită, baftă şi numai bine.

Alexandru Severin…practic rămân fără cuvinte…o persoană cu un potenţial foarte mare şi cu aspiraţii la fel de mari. Mi-a lăsat impresia unui băiat calculat, calm, modest, vesel şi interesant. O persoană care a făcut multe pentru consolidarea prieteniei şi unirii basarabenilor din Alba, care de fapt este şi fondatorul acestui blog. Mult succes, noroc şi numai realizări.

Un alt absolvent de master, Ion Scutaru, o persoană care m-a surprins plăcut ori de câte ori  a avut  ocazia. Bun, vesel, interlocutor interesant, mândru, în sensul bun al cuvântului, şi simplu o persoană plăcută. Vreau să-i mulţumesc pentru cartea primită în dar şi pentru urare, mi-a făcut plăcere s-o primesc. Îi urez realizarea tuturor aspiraţiilor, baftă, succes şi să rămână aşa cum îl ştiu.

Şi probabil ultimul absolvent despre care vreau să vă spun. Denis Bulancea…un băiat care cuprinde nişte calităţi care, în opinia mea, nu sunt compatibile :). Deştept, filozof, vesel, uneori chiar comic, modest, extrem de calm şi drăguţ. Din păcate am interacţionat  mai puţin decât cu ceilalţi. Îi doresc să aibă parte de tot ce-şi doreşte, răbdare, baftă şi mult succes.

Acestea sunt pe scurt relatările pe care am vrut să le spun despre fiecare în parte. Cu siguranţă şi ceilalţi basarabeni din Alba Iulia se vor alătura la cele spuse. Voi anexa şi nişte poze cu aceste persoane speciale.

Un aer de libertate

Chiar dacă a trecut ceva vreme de la 7 aprilie anul curent, totuşi ajungând în Alba după sărbatorile petrecute în familie, am hotarât că acest eveniment nu poate fi lasat în umbră. După cum spuneam mai sus, fiind deja cu toţii de Sfintele sărbători de Paşti pe plaiul natal, am hotarât ca de 7 aprile să ne adunăm în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău şi să comemorăm evenimentele de acum un an. Nu vreau să relatez ce s-a petrecut acum un an acolo, dar anul acesta vă asigur că domnea o atmosferă de libertate, fericire, înaripare, parcă câştigasem ceva…Acel ,,ceva’’ ne-a şi facut să venim acolo în acea zi. Spre marea mea mirare, era lume care sigur venise în vizită la noi în ţară şi s-a dovedit a fi interasată de ceea ce facem noi acolo, un grupuleţ mic de oameni cu flori, tricolor şi lumânări în mâni. S-au apropiat de noi, ne-au întrebat ce facem şi chiar au facut poze cu noi şi tricolorul. Hm…de câte ori mă conving de faptul că nu mulţimea poate să dobândească ceva sau să facă ceva, defapt nu contează numărul, ci e important faptul cât de mult îţi doreşti acel lucru şi crezi în el, în ceea ce vrei să obţii. După cum spunea Andre Maurois ,,A voi nu înseamnă să spui că vrei, înseamnă să lucrezi’’, într-un fel sau altul aceasta ne-au demonstrat-o tinerii care au ieşit de 7 aprilie 2009 în stradă, au vrut să se facă auziţi, unii au facut-o într-un mod nu chiar paşnic, dar totuşi s-a obţinut acel ,,ceva’’. E ceea de ce aveam nevoie? E ceea ce ne-am dorit? E cert faptul că ne-am dorit o schimbare, anume această schimbare am comemorat acolo unde încă mai plutea în aer voinţa. Voi pune şi nişte poze ca să fiu mai relevantă vis-a-vis de acest evenimet. Baftă tuturor! Şi nu uitaţi să aveţi grijă de cei din jurul vostru…

Masa rotunda si cenaclu la Alba Iulia de Ziua Unirii Basarabiei cu Romania, 27 Martie 1918

Pe 23 martie, cit eram cu totii prin Alba Iulia, am hotarit sa serbam Ziua Unirii Basarabiei cu Romania, memoriala data de 27 martie 1918… Poate ca idealul Unirii pare utopic, dar anume prin asa evenimente trebuie sa tinem aprinsa flacara credintei in Unire pentru romanii de pe ambele maluri ale Prutului. Au fost niste momente de suflet, clipe de entuziasm create de noi, tinerii basarabeni, impreuna cu colegii din Alba Iulia. Un articol mai larg cititi in ziarul Unirea: http://ziarulunirea.ro/art.php?cat=22&pg_id=35285 si mai rasfoiti pe aici niste poze.

Noi credem in Unire, dar voi?

Traiasca blogul basarabenilor din Alba Iulia!

Am pornit acest blog din primavara anului trecut, propunindu-mi un spatiu virtual pentru o comunicare reala… Ne-am inscris cu curaj la Festivalul Blogului Moldovenesc, Blogovat 2010 si… suntem pe 5 la votul poporului !!! Daca tinem cont ca e un Festival de asa anvergura  cred ca totusi avem un inceput bun!

Vreau sa multumesc mult cititorilor care ne urmaresc si celor care ne-au votat!!! Va rugam sa veniti cu feedback si sa ne acordati atentie si sprijin si in continuare!

Vreau sa-mi incurajez colegii din Alba Iulia si sa le spun ca ideea cu blogul e una foarte buna! Si blogul e bun!  E in primul rind spatiul nostru in care putem sa ne descarcam emotiile pozitive, dar si cele negative, in care putem sa ne cunoastem mai bine, abordind diferite teme pe care nu le-am aborda in discutiile fugitive. Putem crea o atmosfera placuta care sa ne indemne la exprimare libera si discutarea  temelor care ne intereseaza. Nu e un blog de stiri sau un blog de specialitate, e un blog pe care putem sa discutam orice si nu trebuie sa fim jurnalisti pentru a o face…

De ce sa publicam pe blog? Pentru ca scriind un articol iti poti aduna mai usor niste ginduri, ai mai mult curaj sa formulezi niste enunturi si sa abordezi teme care se evita in discutii, poti sa primesti feedback. Blogul e si un bun mijloc  sa-i tii la curent pe cei dragi de acasa cu atmosfera de aici, din Alba Iulia sau pe cei din Alba cu atmosfera de acasa….

Inspiratie si curaj!!!

Un nou început…noi idei…noi aspirații…

Concomitent cu  începutul  primăverii, odată cu  renașterea  naturii, într-un fel sau altul, ne-au pus pe gânduri toate aceste aspecte pe mulți  dintre noi, basarabenii departe de casă, să ne organizăm  într-o  ședință și  să punem  ,,țara la cale”.

Mă  frământau  multe  chestii și multe situații care s-au creat, nu vreau să vorbesc despre ele acum. După  cum spunea Mark Twain ,, Pentru a reuşi în viaţă, ai nevoie de două lucruri: de ignoranţă şi de încredere”, deci  pentru  a construi ceva  și  pentru  a face  ceva  efectiv, eu zic să uităm și să ignorăm tot ce a fost neplăcut și urăt între noi. E un lucru  normal să apară neînțelegeri la un moment dat, asta stimulează  progresul, vin cu un apel la toți basarabenii din Alba Iulia, capitala de suflet a neamului românesc, și nu numai, la o conlucrare mai fructuoasă și benfică pentru noi.

Suntem în perioada deja postelectorală, unde vreau să menționez noua componență a Consiliului Director, ales prin vot liber și secret, Președinte: Taragan Alina, studentă an. I, facultatea de Științe; vicepreședinți: Nagurnea Ion, student an. II, facultatea de Drept și Științe sociale și Budeanu Victor, student an. I, facultatea de Teologie; secretar: Godina Corina, studentă an. I, facultatea de Științe. Îi felicit pe noii aleși, vedem că avem o echipă tânară, energică, cu noi idei și aspirații, căreia îi  urăm succes în activitățile pe care și le propun să le realizeze împreună cu noi, așteaptă susținere și multă atitudine.

,,Speranţa este ca un drum de ţară; nu a existat niciodată un drum, dar atunci când mulţi oameni merg pe el, drumul intră în existenţă” (Lyn Yutang), în concluzie aș putea spune că mai relevant decât acest gând nu este. Suntem poate nu chiar mulți, dar suntem cu aspirații multe și numai împreună suntem o forță!

Redactarea articolului a fost realizată nu din funcția mea de secretar, ci din motivația mea de basarabeancă interesată de viitorul echipei noastre.Aștept comentarii…

Femeia face lumea. Ea e suverana. Nimic nu se face decat prin ea si pentru ea.(A.France)

Gandindu-ma la faptul ca se apropie ziua de 8 martie, o zi atat de importanta pentru toate femeile, mi-am pus anumite intrebari referitoare la aparitia acestei sarbatori si am decis ca ar fi interesant sa postez un “mic istoric” al acesteia. Sunt de parere ca la sigur veti afla cate ceva nou. Insa inainte de toate as vrea sa le urez La Multi Ani tuturor reprezentantelor sexului frumos! Sa aveti mereu in suflet primavara, sa va bucurati de tot ce va ofera viata si sa fiti iubite!! Si desigur un enorm Multumesc mamelor noastre, de care suntem acum departe, pentru ca Lor le datoram viata! La Multi Ani !!!

Sarbatorita cu entuziasm in „epoca de aur“, dispretuita si chiar blamata de multi dupa revolutia din 1989, ziua de 8 Martie a continuat insa sa fie privita ca o zi de omagiere a femeii. Multe voci sustin ca 8 Martie face parte dintr-o pleiada de sarbatori comuniste, fiind lasata mostenire de vechiul regim. Specialistii sustin insa ca aceasta zi, in care se aduce omagiu femeii, mamei, este mai mult de sorginte socialista. Totodata, acestia spun ca, la fel ca orice sarbatoare, 8 Martie sufera de lipsa de explicatie, dar ca nu trebuie privita cu suspiciune, chiar daca nu este o sarbatoare traditionala romaneasca.

Necesitatea unei zile dedicate femeii a aparut inca de la inceputul secolului, dar impunerea sa pe plan international s-a realizat in anul 1977, printr-o rezolutie a Organizatiei Natiunilor Unite (ONU). „8 Martie nu este o sarbatoare comunista, ci cel mult una socialista. A fost impusa de catre Natiunile Unite, deci nu are nimic de-a face strict cu comunismul. Originile ei sunt identice cu ale unui curs de apa, cu mai multe izvoare. Cred ca prima data s-a vorbit despre o zi nationala a femeii in anul 1909, la o intrunire a Partidului Socialist din Statele Unite, cand mai bine de o suta de femei invitate la respectiva intrunire au hotarat sa sarbatoreasca o zi nationala a femeii in ultima duminica a lunii februarie. Aceasta in contextul in care femeile luptau pentru drepturi egale cu barbatii, pentru dreptul de vot, o mare problema pe care socialistii au adus-o in discutie“, ne-a explicat muzeograful Victor Munteanu.

Necesitatea unei zile dedicate femeii, care sa fie sarbatorita la nivel international, a aparut in anul 1910, la Copenhaga, in cadrul Internationalei Socialiste, fara insa a se stabili o data exacta. Ulterior, in anul 1911, femeile din Germania au stabilit ziua de 19 martie ca Zi internationala a femeii, zi care va sta in cele din urma la originea zilei de 8 Martie. „Ziua propusa avea rolul de a marca data de 19 martie 1848, cand regele Prusiei facuse prima promisiune in privinta dreptului de vot al femeilor. A fost primul semnal ca femeile vor avea drept de vot. La aceasta zi au aderat apoi si femeile din Elvetia, din Austria si din Danemarca“, a precizat muzeograful Victor Munteanu de la Muzeul de Etnografie din cadrul Calatului Culturii din Iasi.

Istoricul zilei femeii include si anii de dupa primul razboi mondial. In anul 1917, femeile ruse au semnat actul de nastere al actualei zile dedicate femeii, respectiv ziua de 8 Martie. Este si motivul pentru care, de cele mai multe ori, s-a produs asocierea zilei de 8 Martie cu comunismul.

„De fapt femeile ruse, care pierdusera foarte multi barbati pe front, au organizat un miting in care au militat pentru pace si pentru paine. Era sfarsitul iernii, fusesera trei ani de razboi, foamete. Acest miting s-a intamplat in ultima duminica a lunii februarie, dar in Calendarul Iulian. Cand s-a facut mutatia spre Calendarul Gregorian ziua aceasta a fost chiar 8 martie si a fost consfintita de Adunarea Natiunilor Unite, printr-o rezolutie, in anul 1977. Este o sarbatoare internationala a femeilor si a pacii si se sarbatoreste in toata lumea“, a explicat Victor Munteanu.

(preluat de pe http://www.crestinortodox.ro)